Consumatorii caută Durabilitate și Valoare în 2020
National Retail Federation (NRF) și IBM Institute for Business Value au realizat un studiu cu privire la principalele tendințe ale consumatorilor la nivel mondial, raportul subliniind valoarea, durabilitatea și flexibilitatea preocupărilor pe care aceștia le au în noul deceniu. Conform raportului, consumatorii pot fi împărțiți în patru grupuri: “Bazat pe valori, “Orientat spre scopuri”, “Orientat spre marcă” și “Orientat către produs”. Se pare că primele două categorii reprezintă circa 81% din totalul consumatorilor în cursul anului 2020, cumpărătorii “Bazați pe valori” – cei care sunt preocupați de a-și câștiga banii – constituind 41% din eșantionul chestionat.
În același timp, consumatorii “Orientați spre scopuri” – care nu au nicio problem în a plăti în plus pentru un produs pe care și-l doresc, dacă reflect valorile sau stilul lor de viață – reprezintă aproximativ 40% din cei chestionați. De asemenea, a fost prezent și un grup mai mic de consumatori (11%) care tinde să realizeze cumpărături și să cheltuiască mai mult, aceștia fiind concentrați în India, părți din Orientul Mijlociu și America Latină, precum și cumpărături de produse (6%) care deseori se bazează foarte mult pe cercetări (pentru a se asigura că fac achiziția corectă). Interesant este că sectoarele de îmbrăcăminte și încălțăminte, accentual pe valoare pare să fie și mai puternic – 46% dintre cumpărători s-au înscris în zona “Bazat pe valori” atunci când fac cumpărături din aceste categorii și doar 35% reflect o mentalitate orientate către scop.
Totodată, consumatorii de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte au reprezentat 11% dintre cei chestionați, în timp ce cumpărătorii de produse au reprezentat 7%. Durabilitatea și Trasebilitatea s-au dovedit a fi preocupări majore pentru consumatorii din toate categoriile de vârstă și profil, 72% dintre respondenții sondajului spunând că vor plăti suplimentar pentru o marcă premium care sunt mai durabile/responsabile cu mediul înconjurător, în timp ce 71% au afirmat că vor face acest lucru cu mărcile care oferă transparență deplină. În general, 57% dintre cei chestionați au spus că sunt dispuți să își schimbe obiceiurile de cumpărare pentru a reduce impactul negativ asupra mediului. Importanța din ce în ce mai mare a sustenabilității înseamnă că tot mai mulți consumatori sunt interesați să susțină crearea unei economii circulare.
Desi aceste tendințe sunt conduse de Gen Z și Millennials, ele s-au dovedit din nou populare printre toate catgoriile de consumatori, 70% dintre respondenții sondajului spunând că cumpără sau ar dori să cumpere produse Pre-Owned – reparate sau recondiționate – 60% precizând că închiriază sau ar dori să închirieze anumite produse. Modul în care oamenii cumpără se schimbă și el: 71% dintre cei chestionați au menționat că acum cumpără în “micro-momente” – cumpărături neplanificate care pot apărea instantaneu sau ori de câte ori consumatorii au chef; 35% dintre respondenți au menționat că se bucură de “micro-momente” cel puțin o data pe săptămână. Această abordare relative nouă a fost facilitate de gama de opțiuni diferite de cumpărături și livrare oferite acum de retailer, NRF subliniind că flexibilitatea a devenit o necessitate pentru majoritatea consumatorilor.
Cea mai rapidă metodă de cumpărare din ultimii ani a fost, fără îndoială, cea online – și ridicarea produselor din magazin – o opțiune utilizată de doar 11% dintre consumatorii produselor de înfrumusețare și îngrijire personală în 2014 și 65% din același tip în 2019. În mod similar, printre cumpărătorii de articole de îmbrăcăminte cifrele au fost de 17% în 2014 și 71% în 2019. În perioada 2015 – 2019, procentul de consumatori care efectuează achiziții online convenționale a crescut de la 43% la 82% în rândul celor care cumpără produse de îngrijire personală și înfrumusețare, în timp ce cumpărăturile în magazine au crescut de la 89% la 98%. În fine, trebuie menționat că studiul a fost realizat pe un eșantion de 18.980 de respondenți – în 28 de țări – amintind aici câteva dintre ele: Statele Unite, Germania, Franța, India, China sau Brazilia. Sursă: NRF/IBM Institute/FN.com
0 comments