Lideri ai celor mai mari companii vin la Startup Moldova Summit

By , in Market Technology on . Tagged width: , , , ,

Lideri ai celor mai mari companii globale vin la Startup Moldova Summit. Este vorba despre evenimentul care se desfășoară pe 16 aprilie, la Mediacor, Chișinău. Și care transformă capitala Moldovei în epicentrul inovației. Printre speakerii confirmați se numără lideri de la Booking.com, Netflix, Atomico și multe alte companii de top.

©StartUp Moldova Summit

Moldova devine rapid un punct de referință pentru inovația digitală. Dovadă creșterea impresionantă a numărului de startup-uri. Sau, pe de altă parte, și un ecosistem tot mai bine conectat la piața europeană. Astfel că avem parte nu doar cu un simplu eveniment. Este o oportunitate de a face parte dintr-o comunitate care modelează viitorul tehnologiei în regiune. Startup Moldova Summit este evenimentul care promite să aducă în prim-plan cele mai influente voci din tehnologie și inovație.

Speakeri de top și perspective pentru viitor

Startup Moldova nu este doar o conferință, ci o adevărată punte între fondatori și investitori. Un eveniment care facilitează colaborările regionale și internaționale. Cu o populație de 2,5 milioane de locuitori, Moldova își consolidează rapid ecosistemul de startup-uri, beneficiind de stimulente fiscale atractive și o forță de muncă digitală competitivă. În acest context, summit-ul devine un catalizator esențial pentru dezvoltarea economică și integrarea europeană a țării.

©StartUp Moldova Summit

Cu peste 11.000 de participanți – antreprenori, startup-uri, investitori și experți din industrie – acest summit poziționează Moldova ca un hub emergent al inovației europene. Lista de vorbitori din acest an include personalități precum Fonz Morris (Netflix), Sijue Zhao (Booking.com), Marius Istrate (TechAngels România, ex-UiPath), Raido Pikkar (Latitude59, Estonia) și mulți alții. Prin prezența lor, summit-ul își consolidează poziția ca o platformă de schimb de idei, strategii și oportunități pentru startup-uri, locale și internaționale.

Importanța Startup Moldova Summit

Startup Moldova Summit este un eveniment care se derulează anual. Olga Melniciuc, Director Executiv al Startup Moldova, subliniază importanța acestui eveniment: „Summit-ul din acest an atrage cele mai mari nume din industrie, oferind un spațiu unic pentru networking și schimb de cunoștințe. În 2025, ne așteptăm la o creștere și mai mare, cu un val nou de investitori și venture capitalists care descoperă pentru prima dată ecosistemul startup din Moldova.”

StartUp Moldova Summit – detalii AICI