Galeries Lafayette & Vivienne Westwood, modă durabilă
După introducerea unui slogan fresh – “Changeons de Mode” – Galeries Lafayette a detaliat noua identitate corporativă, promovând planul de dezvoltare a ceea ce se numește “modă durabilă”. Noua abordare va fi lansată alături de o campanie comercială importantă în cursul acestei toamne, oaspetele de onoare fiind activistul și designerul britanic Vivienne Westwood.
În perioada 2 septembrie – 14 octombrie, Vivienne Westwood va prelua una dintre vitrinele Galeries Lafayette (Paris), precum și un pop-up la primul etaj a magazinului. Accentul va fi pus pe munca depusă de Vivienne în domeniul modei și pe activismul acesteia, în special pe sensibilizarea publicului în ce privește drepturile omului și protecția mediului. În paralel, Galeries Lafayette a adoptat un aspect creativ în campania denumită “Changeons de Mode”, o continuare a proiectului “Go for Good” introdus în 2018. Fotograful American Roe Ethridge va superviza imaginea vizuală a campaniei, dezvoltarea campaniei fiind încredințată studioului Toiletpaper și ilustratorului francez Jean-Paul Goude. “Magazinul nostru va fi întotdeauna un loc inspirațional și plăcut, renumit pentru alegerile realizate”, a declarat Nicolas Houzé (Directorul general al Galeries Lafayette), adăugând că “astăzi, alegerea înseamnă accesul la o selecție de produse și servicii notabile. Este o transformare pe care am pornit-o în 2018 cu inițiativa “Go for Good”, introducând o selecție de câteva sute de mărci care oferă un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, producției locale și incluziunii sociale”. Pentru a susține acest mesaj, Galeries Lafayette a adăugat campaniei sale nenumărate personalități din lumea modei, cinematografiei și business-ului: activistul Kimberley Drew; fondatorul etichetei franceze Patine – Charlotte Dereux; actrița și regizorul Hafsia Herzi și designerul de modă american Stephen Phipps, ca să enumerăm doar câteva dintre aceștia. Ca parte a proiectului, magazinul va organiza o serie de conferințe – alături de o serie de alte inițiative: Federația Franceză de Modă va opera un pop-up store cu zece tineri designeri pe etajul doi al magazinului (între 19 septembrie – 13 octombrie) și, ca susținător al premiului ANDAM (oferit tinerilor designeri), Galeries Lafayette va găzdui o expoziție în zona Galerie des Galerie pentru a celebra cea de-a 30-a ediție a acestui distincții. Mai multe detalii sunt disponibile aici (WESTWOOD).
0 comments