V & A Museum, Christian Dior: Designer of Dreams
Cea mai așteptată expoziție a anului este așteptată la V & A Museum din Londra, o retrospectivă ce sărbătorește munca designer-ului Christian Dior. Evenimentul reprezintă una dintre cele mai mari expoziții organizate de casa franceză în Marea Britanie. Denumită “Christian Dior: Designer of Dreams”, expoziția acoperă perioada dintre anul 1947 și până în prezent, evenimentul urmărind istoria și impactul unuia dintre cei mai mari artiști ai secolului al XX-lea, explorând totodată influența casei de modă franceze și relația lui Christian Dior cu publicul din Marea Britanie.
Deschisă între 2 februarie și 14 iulie (a.c.), expoziția este o continuare a unui alt eveniment cu același nume – desfășurat anul trecut în cadrul Musée des Arts Décoratifs din Paris – cu o secțiune nouă, ce aduce în prim plan fascinația designerului pentru personajele regale și culturale din Marea Britanie. Un punct culminant al acestui segment îl reprezintă o rochie creată pentru celebrarea celei de-a 21-a aniversări a Principesei Margareta din anul 1951. Rochia, realizată din tul în nuanță albă, este decorată cu o broderie (cusută cu fir de aur) asimetrică, ea fiind imortalizată în portretul oficial al Margaretei – realizat de fotograful Cecil Beaton. De asemenea, vor fi expuse și rochii purtate de nume celebre, precum romancierul britanic Nancy Mitford sau de balerina Nancy Fonteyn. Dragostea designerului pentru reperele din Londra, precum Savile Row – locul de unde își cumpăra costumele, sau Savoy – spațiul care a găzduit primul său spectacol (1952) din Londra, vor fi de asemenea sărbătorite, precum și colaborările sale cu producători britanici – Dents (un producător de mănuși și accesorii din piele) sau Lyle & Scott – o marcă ce produce tricotaje de lux. În ciuda faptului că V&A Museum deține o impresionantă arhivă în ce-l privește pe Dior, curatorul expoziției – Oriolle Culen – a declarat că ea și echipa ei au “Întreprins vaste investigații pentru a recupera multe dintre piesele ce o diferențiază de alte evenimente dedicate marelui designer francez”. “Am reușit să recuperăm obiecte care nu au mai fost văzute până acum”, completează dna. Cullen, menționând o piesă vestimentară (în nuanță navy-blue) realizată pentru un client britanic ce a participat la prezentarea de la Savoy – acesta fiind fotografiat de John French înainte de a intra la show-ul de modă. “Imaginea a făcut parte din arhiva V& A Museum ani în șir, fiind destul de greu ca o astfel de piesă să apară și în realitate”. De asemenea, Dior a fost fermecat și de cele specifice spațiului britanic, un exemplu constituindu-l Palatul Blenheim. Două rochii din prima colecție prezentată în 1954, eveniment la care Prințesa Margareta a fost invitat de onoare, au fost alese din arhiva V&A Museum. “Dior in Britain”, așa cum este denumită secțiunea, este una dintre cele unsprezece categorii care vor putea fi admirate în aripa Sainsbyury a muzeului, expoziția fiind și primul eveniment dedicat modei ce urmează să fie găzduit în acest spațiu. Menționând înființarea casei de modă – sub numele fondatorului ei – expoziția prezintă și influențele la care a fost supus în desele călătorii pe care le avea, precum și crearea look-ului atât de specific al anilor ’50 – evenimentul încercând să exemplifice și direcția pe care casa de modă a avut-o după dispariția lui Christian Dior. Un alt punct important al expoziției îl reprezintă și creațiile produse (pentru casa Dior) de personalități precum Marc Bohan, Gianfranco Ferré, John Galliano, Bill Gaytten, Raf Simons sau designerul actual, Maria Grazia Chiuri, piesele expuse “arătând modul cum abordările lor diferite au interpretat și amplificat codurile originale ale casei”. În total vor fi expuse peste cinci sute de obiecte. Accesoriile, fotografiile de modă, filme, machiajul, ilustrațiile și obiectele personale ale designerului vor sta alături de două sute de ansambluri haute couture, inclusiv o stea metalică pe care Dior a gasit-o pe stradă înaintea unei întâlniri cu un potențial investitor. În fine, mai poate fi vizionată și o istorie a parfumurilor Dior – despre care designerul spunea că: “Este la fel de important ca o femeie să asorteze un parfum de bună calitate, așa cum cum trebuie să aibe o vestimentație frumoasă”. Mai multe detalii aici (www.vam.ac.uk).
0 comments