Sergio Rossi, a murit legendarul creator de pantofi

By , in Trends on . Tagged width: , , , , , , , , ,

Sergio Rossi, legendarul creator italian de pantofi, a murit la vârsta de 84 ani, cauza – se pare – fiind îmbolnăvirea cu Covid-19, după ce a fost internat în urmă cu câteva zile. Unul dintre cei mai influenți designer de încălțăminte de lux din secolul XX, Rossi s-a născut în anul 1935 într-una dintre regiunile cele mai cunoscute ale Italiei pentru calitatea și tradiția în materie de pantofi – San Mauro Pascoli (Provincia di Forlì-Cesena).

Sergio Rossi

Instruit la Milano și Bologna, Sergio Rossi a moștenit pasiunea pentru încălțămintea la comandă (pentru femei) de la tatăl său, un meșteșugar modest din San Mauro Pascoli. O dragoste începută după cel de-al Doilea Război Mondial, în atelierul tatălui său, micuțul Sergio dovedind un talent deosebit pentru acest meșteșug. Atât de mult, încât încălțămintea produsă în timpul iernii – alături de fratele său Franco – era vândută de familie în timpul verii, folosindu-se de un stand stradal, de-a lungul întregii Riviere Romagna (de la Rimini și până la Riccione). Însă, el avea să fie cunoscut pentru sandalele sale ultra-feminine, eticheta Sergio Rossi – așa cum o cunoaștem astăzi – fiind lansată în anul 1968, perioadă când a devenit un cunoscută pentru design său puternic și rafinat.

Sergio Rossi (accesorii)

În timp, designerul italian a început să fie curtat de marile grupuri de lux, brandul fiind achiziționat de Gucci Group în anul 1999, devenită ulterior parte a Kering. Rossi a combinate atât estetica puternică de design, cât și măiestria tradițională italiană, compania colaborând cu numeroase nume mari din piața de lux – amintind aici de Dolce & Gabbana sau Versace – și devenind o marcă iconică în segmentul accesoriilor de modă. Cu toate acestea, Francois-Henry Pinault (Președintele Kering Group) a luat decizia să vândă marca, aceasta fiind achiziționată în 2015 de către Investindustrial (deșinut de Andrea Bonomi), redevenind italiană. Relansată în 2016, Sergio Rossi a devenit rapid una dintre cele mai iubite mărci printre vedetele de la Hollywood, amintind aici de Katy Perry, Anne Hathaway, Hilary Swank sau Jennifer Lopez. Mai multe detalii sunt disponibile AICI.