BMW Garmisch, omagiu designerului Marcello Gandini

By , in Creative on . Tagged width: , , , , , , , ,

BMW Group a profitat de ediţia din acest an a Concorso d’Eleganza Villa d’Este pentru a prezenta o interpretare a BMW Garmisch, un concept clasic care a fost creat de Marcello Gandini pentru Bertone şi care a dispărut după debutul său la Salonul Auto de la Geneva din 1970. Cu noul automobil creat, BMW a adus un omagiu unui dintre cei mai influenţi designeri auto ai Italiei şi a adăugat un capitol interesant la istoria companiei.

BMW Garmisch

“Pentru mine, Marcello Gandini este unul dintre marii maeştri ai designului auto, iar automobilele sale au fost mereu o sursă de inspiraţie importantă pentru munca mea”, a declarat Adrian van Hooydonk, vicepreşedinte executiv al BMW Group Design, care a fost intrigat de BMW Garmisch de când, în urmă cu câţiva ani, a descoperit o imagine de epocă a automobilului. “Să construim BMW Garmisch pentru a doua oară ne-a oferit ocazia de a aduce un omagiu domnului Gandini, de a ne aminti de unul dintre automobilele lui mai puţin cunoscute şi de a evidenţia influenţa stilistică a lui Bertone asupra evoluţiei designului BMW. Pentru mine, acesta a fost un motiv suficient pentru a face acest proiect – completând spaţiile şi istoria BMW.” Încă de la începuturile mărcii, BMW a fost inspirat şi influenţat de cultura designerilor şi carosierilor italieni. De la BMW 328 Mille Miglia, automobil din aluminiu uşor creat la Carrozzeria Touring la finalul anilor ’30, până la BMW M1, maşina cu formă de pană concepută de Giorgetto Giugiaro, mereu au existat schimburi vitale de concepte şi idei peste Alpi. Şi asemenea altor multe showcars italiene din anii ’60-’70, originalul BMW Garmisch a fost dezvoltat de Bertone as ca propunere independentă de design cu intenţia de a demonstra creativitatea studioului. “Ideea originală a venit chiar de la Nuccio Bertone, care a dorit să consolideze relaţia deja existentă cu BMW prin crearea unui showcar-surpriză pentru Salonul Auto de la Geneva”, a rememorat Marcello Gandini, care era la conducerea departamentului de design al Bertone la acea vreme. “Am dorit să creăm un coupé modern de clasă medie care a fost fidel limbajului de design al BMW, dar care a fost mai dinamic şi un pic provocator.” În timp ce profilul maşinii a fost foarte subţire şi curat, cea mai distinctivă particularitate de design a BMW Garmisch a fost variaţia îndrăzneaţă, verticală şi aproape unghiulară a grilei BMW a radiatorului, care era flancată de farurile pătrate, acoperite cu sticlă. Alte detalii neobişnuite au inclus clapetele tip automobil sport de pe montanţii C şi husa-plasă cu model de fagure pentru lunetă – un element caracteristic pentru stilul lui Marcello Gandini. Chiar dacă maşina a fost creată în doar câteva luni, echipa de design nu a pierdut ocazia de a-i oferit şi interiorului un tratament special. Cu radio de pe consola centrală dispus vertical – ceva neobişnuit -, oglinda pliantă pentru pasager şi un mix exuberant de culori şi materiale, BMW Garmisch a adăugat nota piemonteză elegantă la obiceiurile de design interior, mai degrabă funcţionale, ale acelor vremuri. Conform lui Marcello Gandini, chiar şi numele automobilului a fost ales să impresioneze: “Am ales numele Garmisch pentru că schiul era foarte popular în Italia acelor ani. Evoca visurile sporturilor de iarnă şi eleganţa alpină”.

BMW Garmisch

Fiind fidel automobilului original, noul BMW Garmisch este şi o prezentare uimitoare a competenţei BMW în cercetarea de design şi construcţia de prototipuri. Cum documentele originale ale BMW Garmisch erau puţine, echipa interdisciplinară convocată de departamentele BMW Group Design şi BMW Classic a trebuie să reia fiecare detaliu al exteriorului şi interiorului maşinii dintr-o mică selecţie de imagini de epocă, cele mai multe dintre acestea disponibile doar alb-negru. Însuşi Marcello Gandini a contribuit la procesul de cercetare cu amintiri de la crearea maşinii, ceea ce a permis echipei de design să reproducă detaliile importante precum culoarea exteriorului – o nuanţă de champagne metalizat deschis, în conformitate cu tendinţa modei italiene de la acea vreme -, dar şi materialele şi decoraţiunile interioare. Şi, în timp ce echipa BMW Design a utilizat cele mai noi tehnologii de modelare 3D pentru a reînvia şi a specifica structurile şi formele originale, BMW Garmisch a fost carosat de artizanii pricepuţi din Torino – asemenea automobilului original din urmă cu aproape 50 de ani. “Când am auzit prima dată că BMW doreşte să recreeze BMW Garmisch, am fost puţin surprins”, îşi aminteşte Marcello Gandini de prima întâlnire cu Adrian van Hooydonk, care l-a vizitat la Torino în vara anului 2018 pentru a-i solicita aprobarea. “Acum sunt foarte încântat că am putut fi parte din acest proiect şi sunt fericit că BMW a ales să rememoreze acest trecut plăcut. După ce am văzut automobilul în forma finală, chiar şi mie îmi este dificil să-l disting de original.”

BMW Garmisch

Cu limbajul său de design clar şi redus şi cu utilizarea precisă a liniilor şi formelor geometrice, BMW Garmisch este un prototip al stilului nou şi radical al căror pionieri au fost studiourile italiene precum Bertone, Italdesign şi Pininfarina la finalul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 – şi care continuă să fie un punct de referinţă important pentru designerii auto din prezent. Ca ambasador al gândirii de design avangardist, BMW Garmisch este menit şi să inspire designerii contemporani să continue să-şi reimagineze forma automobilului. “La Concorso d’Eleganza Villa d’Este, ar trebui să reflectăm asupra trecutului, dar ar trebui şi să ne gândim încotro mergem”, a declarat Adrian van Hooydonk. “Designurile lui Marcello Gandini au fost mereu unele foarte clare şi curate, dar şi foarte dramatice. Acesta este motivul pentru care găsesc munca lui ca fiind una ce inspiră. Mereu a fost capabil să creeze ceva spectaculos utilizând foarte puţine elemente de design. Această abordare de a încerca să realizeze mult cu puţin este încă destul de modernă şi în prezent.” Mai multe detalii sunt disponibile aici (BMW).